Vă mai amintiți poveștile din copilărie? Vă mai amintiți cum unul dintre părinți sau o bunică vă citea o poveste și cum magia din poveste vă transpunea într-o lume extraordinară, plină de experiențe magice și aventuri îndrăznețe? Și cum în aceste întâmplări descopereați emoții, stări noi despre voi înșivă și despre lume?

Pe parcursul istoriei umanității, încă din antichitate, poveștile, legendele au fost folosite pentru a transmite informații mai departe. Poveștile îl invită pe ascultător într-o călătorie fascinantă, într-o lume imaginară, în care contactul cu realitatea este suspendat pentru a spori imaginația, creativitatea și învățarea prin identificarea cu eroul din poveste și asimilarea valorilor și experiențelor acestuia.

Poveștile se aseamănă cu modul de comunicare eficientă prin faptul că rezistența la schimbare scade datorită modului de atracție, de a expune conținutul, hrănesc imaginația prin atenția la detalii și conectarea la conținut prin toate simțurile; dezvoltă abilitatea de rezolvare a problemelor prin identificarea cu eroul principal și prin valorile și principiile expuse, ducând astfel la indeplinirea obiectivelor propuse și nu în ultimul rând , fiind interactive, creează conexiune, intimitate între povestitor și cel care ascultă povestea – copilul.

Astfel, poveștile reproduc multe dintre tehnicile pe care noi terapeuții le folosim în psihoterapie, dar într-un limbaj potrivit pentru copii. Pe măsură ce aceștia se angajează/implică în procesul de ascultare al poveștilor, relațiile cu lumea și cu sine se lărgesc, se extind într-un mod educativ și constructiv, pot lua naștere noi idei, se pot contrui noi relații și se  pot dezvolta metode noi și eficiente pentru comportamente viitoare.

O diferență majoră dintre un copil și un adult este nivelul de experiență. În timp ce un copil are experințe foarte puține în viață, un adult are din abundență, astfel, unul dintre rolurile importante ale părinților și psihoterapeuților fiind acela de a ajuta copiii să ia cele mai bune decizii pentru ei și să se descurce în viață, învățând din experiențe- experința fiind baza pentru dezvoltarea abilităților de a gestiona situații și provocări viitoare.

În timp ce unele experiențe ale copilului sunt pozitive: timpul petrecut cu mama, suptul la sân, fețele zâmbitoare ale părinților, joaca, descoperirea de noi obiecte sau experiențe, pot exista, de asemenea, și experiențe care nu sunt plăcute, poate chiar negative: moartea, despărțirea, conflictul în familie sau chiar durerea, boala, respingerea. Modul în care un copil răspunde la aceste experiențe și modul în care  le va percepe, integra va fi determinant pentru modul în care se vor descurca mai târziu în viață, pentru calitatea vieții lui și pentru felul în care va fi capabil să gentioneze emoțiile la adolescență și apoi la vârstă adultă.

În concluzie, poveștile, metaforele sunt un mod de a oferi copiilor experiențe pe care nu le-au avut încă și care îi echipează /înzestrează cu abilități necesare de a face față vieții reale atunci când se confruntă cu situații asemănătoare.

Poveștile terapeutice pot anticipa probleme și provocări care pot apărea în viața unui copil sau pot, pur și simplu, întări anumite abilități de a rezolva probleme necesare în diverse situații, pregătind astfel copilul pentru momentele în care va ajunge în impas și astfel să nu se simtă neajutorat, lipsit de resurse sau presat de situație.

De exemplu, în cazul unei pierderi- a unui bunic sau animal de companie, un copil poate fi pregătit , ajutat să înțeleagă și să gestioneze durerea, suferința prin povești terapeutice despre gestionarea suferinței care comunică faptul că e normal să sufere, care vorbesc despre ritualuri de inmormântare, emoții sau etape ale pierderii și găsesc astfel strategii de a-și lua adio de la persoana/ființa dragă și de a-și gestiona mai bine trăirile cu care se confruntă.

Apoi mai sunt aspectele morale, confruntarea cu traumele, depășirea diferitelor obstacole(mutarea la altă școală, confruntarea cu stări și emoții negative, nevoi nesatisfăcute). 

Cu cât sunt mai cuprinzătoare poveștile și cu cât pot anticipa mai bine experiențele cu care se poate confrunta copilul, cu atât mai multe rezultate aduc și cu atât mai multe abilități sunt dezvoltate și cu atât mai probabil este să se dezvolte într-un adult asumat și sănătos.

În concluzie, fiecare copil are nevoie să descopere, să experimenteze, să învețe și fiecare stimul poate constitui pentru copil o oportunitate de a învăța, de a reacționa, explora, asimila informație, de unde putem concluziona că scopul psihoterapiei prin povești este foarte benefic și corect indreptat către a găsi modalități de a face mai ușoară învățarea și extinderea acestor experiențe care pot fi integrate și asimilate mai facil și mai eficient în acest mod:
– însușirea valorilor și comportamentelor prosociale;
– însușirea strategiilor de rezolvare de probleme.